Departamentul de traduceri în LIMBI RARE
Una dintre cele mai vechi limbi ale lumii, mandarina, limba oficială a Republicii Chineze, constituie dialectul chinez, din cele cinci existente (care în scris arată identic), vorbit de 1,4 milioane de oameni, locuitori ai Chinei, în Singapore, Indonezia, Filipine dar și în comunități puternice chinezești din SUA, Australia, Peru, Canada, Rusia.
Considerată baza limbii literare moderne și cea mai vorbită din lume, aprox. 14,4% din populația lumii este vorbitoare nativă, poate fi definită în sine ca o limbă și o artă în același timp. Studiul acestei limbi, declarată o muncă de Sisif întinsă pe o perioadă de cel puțin un an, deschide orizonturi spre lumi noi, în ea regăsindu-se subtilități ale personalității chineze iar caligrafia ieroglifă îi conferă statutul unei adevărate creații cu trimiteri la natura, caracterul, emoția scribului. Se afirmă că pentru a citi presa în limba mandarină este necesară cunoașterea a cca. 3000 de caractere. În relaționarea cotidiană pare că s-ar face incursiuni temeinice, referiri serioase la însăși istoria țării. Caracteristica tonală a limbii îi amplifică dificultatea pronunției prin aceea că un cuvânt devine valabil dacă i se pune accentul pe un anumit ton deși în vorbirea curentă multe tonuri nu se disting, altele generând confuzii mari. De exemplu – clasica silabă ”ma” se pronunță pe patru tonuri, cu sunete accentuate distincte și pronunțată eronat ar da cu totul alte înțelesuri. Un debutant în învățare nu distinge nuanțele cuvintelor rostite de un nativ. De remarcat este că, scrierea a rămas neschimbată de cel puțin 3-4000 de ani, astfel că limba scrierilor lui Confucius este lecturată în zilele noastre fără adaptări ale textelor inițiale. Gramatica nu are norme, pare a fi inexistentă, cazurile, numerele substantivelor lipsesc cu desăvârșire, verbele au doar două timpuri fără reguli de conjugare.
Prin însușirea regulilor elementare a citirii și scrierii ieroglifelor se deprind abilități lingvistice și artistice de valoare, oferind accesul spre comunicarea cu o comunitate extrem de numeroasă, implicată în domenii de activitate de succes notoriu, avantaj care a situat-o pe locul al doilea în lume din punct de vedere economic și pe cale de a detrona, dacă nu a și reușit, piața globală a S.U.A.
Pentru consemnarea unor date specifice limbii malteze, ar fi necesară o trecere în revistă a câtorva factori care și-au lăsat amprenta mai ales asupra evoluției limbajului. Istoria Maltei începe în neolitic și, deși primele culturi nu mai sunt atât de clare în prezent, se cunoaște că fenicieni, greci, romanii și-au dezbătut, după cuceriri succesive, conducerea acestor ținuturi în plină epocă antică. Astfel, originea limbii poate fi consemnată a fi cea cartagineză (sau punică), forma fenicienei, vorbită în nordul Africii. Abia în evul mediu musulmanii își fac simțită prezența în limbaj astfel încât, până de curând, peste 60% dintre cuvintele limbii au fost de proveniență arabă. O dată încheiată dominația musulmană, o parte a populației insulare s-a convertit la creștinism, una din consecințe rămânând aceea că, limba malteză se înrădăcinează, păstrându-se până în zilele noastre. Se cunosc date cu privire la primă atestare a unui text literar scris în limba malteză – sec. al XIV-lea , primul dicționar editat în anul 1949 și o primă publicație după un secol. Jumătate din vocabular are proveniență siciliană și italiană iar o cincime în engleză, folosită actual în mediul academic. Combinație inedită ”limbă-alfabet”, malteza rămâne singura limbă de origine semitică scrisă cu ajutorul alfabetului latin care conține 30 de litere, șase desemnând sunete specifice, cu gramatică combinată celor două structuri de origine.
Malteza, devine a doua limba oficială a țării celor șapte insulițe odată cu câștigarea independenței în 1964 și este folosită preponderent în viața publică și relaționare cotidiană de aprox. 350 000 de oameni cât și de cca. 100 000 în Australia, Canada, SUA, Marea Britanie, Italia.
Limba finlandeză, limba oficială a Finlandei, este vorbită de cca. 6 000 000 de persoane (92% din populația țării) și de un număr semnificativ de vorbitori în Suedia, Norvegia, Rusia și minorități estoniene. Prima formă scrisă este atestată în sec. al XVI-lea, sistemul de scriere fiind bazat pe suedeză, limba oficială a acelor vremi. Lingviștii finlandezi precizează că limba a suferit pe parcurs influențe semnificative din alte limbi, cu precădere în ultimii treizeci de ani. Având reputația unei limbi dificile, greu de înțeles și studiat, odată începută învățarea limbii finlandeze determină o abordare inedită, o reevaluare a propriei limbi materne care devine limbă de referință – explicația cuvintelor din dicționare aflată într-o discordanță cu realitatea practică, vocabularul fiind total nefamiliar. Formele substantivelor și ale adjectivelor sunt modificate în funcție de rolul acestora în propoziție. Limba finlandeză se remarcă printr-o muzicalitate aparte – subnumită ” limba soprană”, fapt ce determină pe unii lingviști să o asemene cu limba română, desigur luând în considerare semnificative excepții . Sunetele limbii cunosc opt vocale a căror durată deosebește două cuvinte și treisprezece consoane. Alte cinci consoane aparținând altei limbi vin să completeze alfabetul – unii dintre vorbitori nereușind să le pronunțe – limba fiind aglutinativă . Așa-zisul ”stop glotal” apare de regulă numai la sfârșitul cuvintelor, urmat de o vocală. Remarcabil pentru poporul finlandez, legat oarecum de limbă ca mijloc prin care oamenii își însușesc noțiuni noi care le facilitează evoluția, rămâne faptul potrivit căruia în țara lui, școala nu este obligatorie, educația, însă, da! În acest sens exista un decret bisericesc ce stabilea ca toți aceia care se căsătoreau trebuiau să dovedească că știu să citească. Semnificativ pare faptul că nimeni, în afara țării nu mai folosește acest limbaj oarecum ciudat, lucru ce determină ca locuitorii care-și doresc evoluții și cariere reușite să fie nevoiți să-și însușească minim o limbă de circulație internațională.
Letona este una dintre cele două limbi de filiație baltică al limbajului indo-european (alături de lituaniană), limba oficială a Letoniei și una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene. Cunoaște trei dialecte: latgalian, livonian și central, acesta din urmă stând la baza limbii standard. Constituie limbajul a cca. 1,4 mil. de persoane native, a 900 000 pentru care constituie cea de a II-a limbă iar din afara țării a aprox. 150 000 de oameni. Datorită migrației rusofone, beloruse, ucraniene, 60% dintre minorități naționale vorbesc fluent limba letonă. Se anticipează că ar fi amenințată cu dispariția și datorită structurării populației: din 2,1 mil. de locuitori doar 55,5 % formează comunitatea etnică propriu-zisă, restul fiind deținută de ruși – 27, 4%, bieloruși, ucranieni, polonezi, etc. Rușii dețin școli în care studiază în limba lor, iar dacă obligativitatea limbii oficiale este cea letonă, o învață și pe aceasta.Practicarea acestei limbi are ciudățeniile proprii în diverse instituții statale, ca exemplu, o traducătoare de origine poloneză a dorit să asiste la o slujbă religioasă iar biserica catolică oficia în limba poloneză, ca la o anumită oră să se continue în letonă! O curiozitate, limba letonă deține un loc printre primele douăzeci cele mai lungi cuvinte din limbile străine europene – pretpulksteņrādītājvirziens și înseamnă „în sensul opus acelor de ceasornic” – 27 de litere.
Dacă vă este necesară o traducere a unui simplu act de o pagină sau un material de amploare într-una din grupul limbilor rare, ne vom adapta solicitărilor și exigențelor dumneavoastră pe baza tehnologiei avansate și a managementului experimentat, spre un raport optim calitate/preț.