Ca și concept, asigurarea este o formă de protecție bazată pe un contract prin care o persoană, fizică sau juridică, asiguratul, transferă  anumite riscuri unui asigurator (de regulă, persoană juridică) prin plata unei așa-zise prime de asigurare, acesta din urmă obligându-se ca la evenimente prevăzute în contractul inițial să achite asiguratului anumite despăgubiri. Aceste riscuri pot fi în legătură cu sănătatea, activitatea profesională iar în cazul firmelor, privitoare la mărfurile sau activele companiei.

Asigurarea unei vieți, a unei mașini, a unei case, elaborarea și negocierea unui contract de acest gen, o poliță RCA, cotizarea la un anumit fond de pensii private etc. constituie un subiect de larg interes în zilele noastre. Necesitatea traducerilor specializate autorizate în domeniul asigurărilor se impune în activități economice precum vânzări, transport și prevenția din cazul asiguraților, rapoarte, evaluări, proceduri interne, procese de asigurare, investiții de brokeraj, în cazul asiguratorilor.

Un argument al utilității traducerilor în acest sector este oferit de prezența asigurărilor la o scară foarte mare la nivel mondial. În Occident, de exemplu, există o adevărată cultură, marea majoritate deținând felurite tipuri de asigurări, situație creată, credem noi, de un dezvoltat simț al proprietății.

Beneficiarilor acestora dar și reprezentanților societăților ce activează în acest domeniu vă stau la dispoziție traducători autorizați, specializați, cunoscători ai particularităților pieței, ofertei  de produse de asigurare, ai contextului istoric, tehnicii de derulare a acestora. Specialiștii Agenției de traduceri online Tradoteca oferă servicii de traducere clienților – asigurați/asiguratori – pentru evaluarea și managementul riscurilor, rapoarte pentru comisia de supraveghere a asiguratorilor, traduceri pentru cereri de despăgubire, pentru asigurare de locuințe, bunuri, autovehicule, pentru asigurarea în caz de accidente de persoane, de răspundere civilă, de sănătate privată, de asigurare de viață, de asigurare pensie privată facultativă cât și de asigurări de transport aerian și maritim, declarații vamale, licențe transport, declarații de însoțire a mărfii.

Am tradus cu succes proiecte pentru clienţii noştri din domeniul asigurărilor în şi din  limbile latine (traduceri în limba italiană, franceză, spaniolă) cum ar fi ABC ASIGURARI, BIROUL ASIGURATORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMANIA, EASY INSURANCE BROKER DE ASIGURARE.

Dacă vă este necesară o traducere a unui simplu act de o pagină sau un material de amploare, ne vom adapta solicitărilor și exigențelor dumneavoastră pe baza tehnologiei avansate și a managementului experimentat, spre un raport optim calitate/preț.

Datorită experienței de peste 5 ani în traduceri specializate pe domenii diverse, oferim servicii complete de traducere în domeniul asigurărilor şi trasporturilor bazate pe consultanță de specialitate, în conformitate cu sistemul de asigurări în care-și produc efectul și în limita celui recunoscut de către oficiul extern de asigurare.

Certificatul „FIRMĂ DE INCREDERE” obţinut de agenţia noastră în anul 2016 reprezintă confirmarea dată de Centrul de Cercetare a Opiniilor Clienților pentru calitatea serviciilor de traducere realizate de echipa noastră, reputația excelentă față de clienți și parteneri, atitudinea profesională către client și corectitudinea în conducerea activității.